🗓️ Astăzi, 4 iulie 2025, a fost lansat Programul Național “Investim în directori. Leadership și transformare organizațională”, inițiat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova , în parteneriat cu Institutul Național pentru Educație și Leadership (INEL).
✨ Suntem mândri că instituția noastră se numără printre cele 12 școli selectate, în urma unui proces riguros de selecție (din 44 de instituții candidate), pentru a beneficia de acest program de formare și dezvoltare strategică.
🤝 Evenimentul de lansare a fost deschis de Valentina OLARU, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației și Cercetării, și de Viorica ANDRIȚCHI, directoarea INEL, care au salutat participanții și au subliniat importanța acestui demers pentru consolidarea managerială în educație.
👥 Activitățile de formare au fost facilitate de o echipă de experți recunoscuți în domeniul educației: Valentina Chicu, Serghei Lîsenco, Lia Sclifos, Lucia Argint, Ecaterina Moga și Mariana Marin.
🎯 Modulul 1 – “Leadership și management. Transformarea organizațională” – a reunit echipe manageriale, cadre didactice, mentori și experți într-un cadru interactiv, unde s-a discutat despre analiza nevoilor instituționale și direcțiile de dezvoltare pe baze reale și consultative.
📌Urmează și alte module în cadrul programului, la care echipa noastră va participa cu entuziasm și interes, ghidată de dorința unei transformări reale și benefice pentru toți actanții educaționali — elevi, profesori, părinți și întreaga comunitate școlară!
💡 Investim în leadership autentic pentru un viitor educațional mai puternic!
#Investimindirectori
#MEC
#INEL






